La singura instanta care putea sa dea o decizie finala si irevocabila,Sorin Oprescu a primit ok-ul pentru a intra in cursa pentru Primaria capitalei.Sa fi fost doar reusita avocatilor sau o strategie de marketing bine pusa la punct?Adversarii politici ai lui Oprescu striga pe la toate televiziunile ca este vorba de o strategie,la care ei nu s-au gandit.Probabil ca au inceput sa se teama ca “independentul” ar putea intra cel putin in turul doi de scrutin.Oricum,nici unul din candidatii care se anuntasera deja nu erau siguri ca intra in turul doi.De ce?Pentru ca Blaga vine cu “mostenirea” lasata de Videanu iar Diaconescu ar trebui sa depaseasa cei 18 ani in care nici un candidat al “stangii” nu a vazut biroul primarului general pe dinauntru mai mult de cateva ore.Ludovic Orban nici nu intra in discutie pentru Capitala,tinand cont de performantele slabe pe care le-a avut la Ministerul Transporturilor.
Asa ca ramane Sorin Oprescu.Un om care este la cea de-a treia incercare de a castiga Primaria Capitalei.Probabil ca toata agitatia mediatica din ultimele zile i-a mai adus cateva procente in sondaje.Indiferent daca toata treaba cu BEM a fost strategie sau nu,Oprescu pleaca cu prima sansa in aceasta campanie chiar daca era aproape sa nu mai ia startul deloc.
26 aprilie 2008 at 2:07 pm
Nu e prima oara cand o decizie a justitiei lasa loc la interpretari si sensuri ascunse, de ordin politic. Tocmai de aceea intrebarile de felul celei de mai sus, mai mult sau mai putin retorice, sunt cat se poate de legitime. Intr-adevar, ce demonstreaza acest castig de cauza in doua trepte? De a trebuit sa se ajunga la varful piramidei contencioase pentru ca Doctorului sa i se permita, triumfator, sa candideze? Ce a vazut Curtea de Apel Bucuresti si nu vazusera judecatorii din BEM (care, nota bene, e format la momentul asta doar din judecatori), iar apoi cei de la TMB?
Fara sa am pretentia ca detin adevarul, incerc si eu un raspuns. Poate mai banal si fara implicatii nebuloase. Decizia in sine nu dovedeste nimic, ci este doar masura incoerentei sistemului judiciar. S-au pronuntat solutii diferite doar pentru ca de regula justitia este contradictorie iar deciziile ei imprevizibile. Acelasi text de lege este susceptibil de infinite aplicari practice, iar constiinta judecatorului poate lua varii forme, irepetabile la nivele superioare de jurisdictie. Sistemul judiciar nu poate garanta coerenta in explicarea si aplicarea legii.
In cazul nostru miza pare a fi fost distinctia intre forma si fond. Anumite vicii ale formei pot duce la invalidarea vointei manifeste a cetatenilor de a a-si exprima acordul in ce priveste sustinerea unei candidaturi? Conteaza mai mult cum dai credit cuiva, decat insusi faptul ca-l creditezi pe acesta? Si daca soliciti prea mult formalism nu cumva nu cumva restrangi ilegitim si excesiv dreptul unei persoane de a participa la alegeri?
De aceea cred ca balbele justitiei nu au fost unele comanadate de la nu stiu ce panou de control si nici rezultatul luptei dintre forte obscure oponente. Nu, justitia s-a comportat asa cum o face de obicei: incoerent, inconsistent, surprinzator si arbitrar.